Friday, January 28, 2011

Salzburg, unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei

Din petecele de lume pe care am reusit sa le vad pana acum, Salzburg mi s-a lipit cel mai tare de suflet. Nu stiu daca de vina a fost Spiritul Craciunului sau multitudinea de magazine in care se vindea ciocolata, dar m-am indragostit de Salzburg  si imi doresc cu ardoare sa-l revad.
Sunt sigura ca te vei indragosti si tu daca vei afla cate are de oferit acest fermecator oras austriac, strabatut de raul Salzach si strajuit de Alpi.


Orasul e dominat de Hohensalzburg, o fortareata impunatoare construita in 1077 si extinsa in secolul al XVI-lea. E uimitor cat de bine a fost conservata aceasta cetate medievala. Ai asa o senzatie stranie cand te plimbi pe aleile pietruite, umbrite de ziduri pe care se reazama istoria atator veacuri...
Curtea interioara adaposteste un bazin umbrit de un lamai de 350 de ani. Un loc in care si copacii dainuiesc sute de ani!
Interioarele te cuceresc prin simplitate si autenticitate. Desi Apartamentele de Stat cu celebra Camera de Aur sunt considerate a fi atractiile principale, orga Salzburger Stier m-a impresionat cel mai mult. E un instrument mecanic actionat manual, pentru care compunea corale tatal lui Mozart. Nu trebuie ratate nici celulele inchisorii si camera de tortura, spatii in care m-au strabatut ceva fiori reci.
La plecare m-am oprit pe terasa de langa Bastionul Kuenburg pentru a admira orasul de sus.

 Nu puteam ajunge in Salzburg fara a vizita Domkirche, Catedrala a carei frumusete ar trebui sa rivalizeze cu Sf. Petru din Roma. Magnifica biserica a fost proiectata de un arhitect italian, in stil baroc timpuriu. Din pacate,  cuvintele mele nu pot sa reflecte frumusetea acestui ambitios proiect arhitectonic si nici fotografii nu am, asa ca trebuie sa mergi sa o vezi. :) Aici a fost botezat Mozart, intr-o frumoasa cristelnita sustinuta de patru lei de cupru.
O alta biserica care nu trebuie ratata este Franzsikanerkirche, Biserica Franciscana, care adaposteste un minunat altar baroc, desi exteriorul e construit in stil romanic. Ii puteti zari turlele verzi in prima fotografie.

Vis-a-vis de  Franzsikanerkirche se afla Rupertinum, o galerie inchinata artei secolului al XX-lea, unde veti putea admira cateva tablouri superbe semnate de Klimt.

 Daca tot a venit vorba de arta, nu puteam ignora faptul ca Salzburg este orasul lui Mozart, asa ca am mers sa vad Mozart Geburthaus, casa natala a celebrului compozitor si Mozart-Wohnhaus, resedinta lui Mozart. Desi marketingul din spatele acestor doua muzee a reusit sa ma enerveze putin, a fost o experienta interesanta sa ma aflu la cativa centimetri distanta de vioara la care maestrul a invatat sa cante sau de pianul pe care-l folosea in concerte.
Intregul oras e marcat de figura marelui compozitor. Vei gasi bomboane ambalate in hartie cu portretul lui Mozart, invitatii la concerte sau persoane deghizate in Mozart pe strada.
 La iesirea din Mozart Geburtshaus ,m-am "ratacit" putin pe stradutele din zona pietonala Getreidegasse, strajuita de mici buticuri care vindeau orice iti trece prin cap: de la ceasuri scumpe la ciocolata, de la palarii de vanator la bibelouri din portelan. Un paradis pentru iubitoarele de cumparaturi!

Daca nu ai obosit, mai poti vizita Peterskirche, o bazilica romanica din secolul XII in ale carei catacombe au fost inmormantati crestini inca din sceolul al IV-lea, iar cimitirul bisericii adaposteste criptele celor mai importante familii din oras. 
Daca te-ai saturat de biserici, te poti cufunda in fastul Apartamentelor de Stat din cadrul Palatului Arhiepiscopilor de Salzburg sau poti merge la Residenzegalerie, care gazduieste picturi olandeze si flamande foarte pretioase, printre care "Batrana rugandu-se" de Rembrant si "Alegoria lui Carol al V-lea ca stapan al lumii" de Rubens.
 Tot o lume plina de stralucire vei regasi si la Schloss Hellbrunn, un conac in stil baroc timpuriu  cu fantani, grote, helestee si un teatru mecanic amplasate in gradina superba. Exista aici si un muzeu folcloric, un teatru si o gradina zoologica. O multime de activitati, nu?
Desigur, povestirea mea a putut cuprinde doar o particica din Salzburg. Daca vrei sa afli mai multe despre acest oras minunat, acceseaza site-ul Salzburg.info . Sunt sigura ca vei gasi ceva care sa te atraga.

17 comments:

  1. Am citit candva, undeva, ca prin asezarea sa, Salzburgul se numara printre cele mai frumoase orase din lume. Am retinut asta fiindca pe atunci nu puteam spera sa ajung mai departe si am mai retinut Vancouver fiindca Canada era doar un vis intangibil atunci. Imi pare rau ca nu le-am retinut pe celelalte si nu mai stiu unde am citit acest lucru. Oricum, clasamentele ni le facem singuri. Nu stiu pe ce loc as pune orasul acesta, cert este ca e un loc minunat, cu suflet si atmosfera, unde imi place sa revin cand am ocazia.

    ReplyDelete
  2. Amelia&amp, nu stiam ca Mozart detesta Salzburgul. Probabil avea vreo problema cu vreun localnic. :) Orasul mi se pare prea frumos pentru a putea fi detestat.
    Traveling Hawk, ai dreptate. Clasamentele sunt extrem de subiective. Dar nu am intalnit pe nimeni care sa spuna ca Salzburgul nu e un oras fermecator. :)

    ReplyDelete
  3. Dragut reportajul tau despre orasul lui Mozart :)
    Noi am fost ultima data tot în prag de Craciun, 12.12.2010 :) (http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2010/12/orasul-lui-mozart-in-prag-de-craciun.html)
    Doresc neaparat la primavara sa ajung sa vizitez Hohensalzburg, iarna acesta nu a mai fost timp.
    Un weekend minunat îti doresc!

    ReplyDelete
  4. Mersi, Carmen! Ti-am citit articolul si ma bucur ca si tie ti-a creat o impresie atat de buna, in ciuda vremii vitrege pe care ai infruntat-o.

    ReplyDelete
  5. Inca orasele din tarile reci nu m-au prins. Fac cum fac si tot la caldura fug :). Insa va veni si vremea aia ...

    ReplyDelete
  6. Aveti dreptate! Mozart avea o problema cu un localnic, din pacate nu oarecare, ci chiar cu printul arhiepiscop de Salzburg, Colloredo. Foarte binevenita postarea voastra, caci 27 ianuarie este ziua aniversarii nasterii lui Mozart!

    ReplyDelete
  7. VertAnge Pe azi, esti o sublima descoperire, pe langa alicee.Felul cum prezinti, ma face sa te intreb daca esti cumva ghid de turism.Blogul tau are o prestanta aparte, ca si locurile descrise.CItindu-te, mi-am amintit de vizitarea Capele Sxtine, din care unica perceptiea fost senzatiu ca apartin Universului, si cand in entuziasmul admiratiei, subconstientul meu a reiterat franturi de francez, engleza si rusa.Este uimitor, si iti inteleg perfect entuziasmul, cum frumosul ne innobileaza.Mi-ai oferit o seara speciala, si-ti multumesc.Madi si Onu Blog

    ReplyDelete
  8. Alicee, poti merge vara. Iti va placea cu siguranta
    Amelia&amp, nu stiam. Trebuie sa citesc cate ceva despre viata lui Mozart. :)

    Madi&Onu, ma bucur ca iti place PinTravel.
    Nu sunt ghid de turism, ci studenta la medicina, dar am de gand ca atunci cand voi fi pensionara sa organizez tururi gratuite ale orasului in care voi locui. :)
    Te mai astep pe aici.

    ReplyDelete
  9. mi-am dorit mult sa ajung la Salzburg si am reusit anul trecut! e un oras superb, asa cum ma asteptam sa fie! (aici si o parte din impresiile mele - vizuale :) http://gulaschsuppe.wordpress.com/2011/01/03/salzburgul-in-cateva-imagini-2-piata-de-craciun/)

    ReplyDelete
  10. Zazuza, am vazut ca te-ai oprit pe la standurile cu bunatati. :) Eu am trait exclusiv cu ciocolata cat am stat in Salzburg. Noroc ca am avut doar doua zile la dispozitie, caci altfel cred ca ma imbolnaveam :)

    ReplyDelete
  11. نحن نعمل علي تقديم شركة نقل اثاث بالرياض وتوفير افضل خدمات شركة نقل عفش بالرياض واهم شركات نقل العفش بالرياض
    شركات نقل اثاث بالرياض
    شركة نقل عفش بالرياض
    شركة نقل اثاث بالرياض
    نقل عفش بالرياض
    نقل اثاث بالرياض
    شركات نقل العفش بالرياض
    نقل الاثاث بالرياض

    ReplyDelete
  12. الاستثمار في سهم مهارة

    ليس كل الراغبين في شراء سهم مهارة تداول يمتلكون من الخبرة والمعرفة الكافية ما يمكنهم من اختيار الوسيط المالي المناسب

    ReplyDelete