Rusaliile in satul meu

Desi am o lista impresionanta de posibile destinatii de weekend pentru vara aceasta, am hotarat sa folosim ziua libera ca sa venim acasa, sa nu ratam Rusaliile de la Ciocadia, satul in care locuieste acum mama si in care mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei, colindand dealurile cu bunicii, care imi explicau cum de sunt inruditi merii padureti cu ionatanii din gradina noastra, care soi de vie face strugurii mai dulci si cum sa-mi dau seama daca pomii nostri vor rodi anul acesta. Tot cu ei mergeam de Rusalii la bisericuta mica din cimitir, cu un cos plin cu bunatati, unde ne intalneam cu toti vecinii, caci de Rusalii sarbatorim Hramul Satului. Mai intai mergeam sa ne plangem mortii si sa aprindem lumanari pe la morminte, dupa care sarbatoarea revenea celor vii.

Se intindea un sir lung de mese de lemn, vechi si adesea plouate, strajuite de niste bancute fragile fara spatar. Fiecare familie se ocupa de decorarea unei bucati. Pe banci se intindeau presuri tesute, iar pe masa cele mai frumoase stergare, spalate, apretate, si uneori mirosind inca a naftalina. Ale bunicii insa miroseau a levantica. :)
In timp ce noi, copiii, jucam prinselea, cei mari asezau toate bunatatile si incepeau sa-si povesteasca una-alta.
Sarmale aburinde randuite cuminti in vase de lut, cu piftie de pasare, caci la noi piftia nu se serveste la aperitiv, ci laolalta cu sarmalele, si va asigur ca se potrivesc de minune, fripturi de curcan cu pilaf, salate facute din cele mai crude legume din gradina, izma (un fel de lipie) coapta in test, pe foi de hrean...toate miroseau minunat.

Pentru ca masa era imbelsugata, toata povestea incepea pe la pranz si se sfarsea pe inserat. Cand se taiau cozonacii dolofani si se asezau pe farfurii bezelele facute in casa, aparea si nea Mielu cu nevasta, lautarii satului. Si dai si canta pana se rupea arcusul!

Astazi, sarbatoarea e centrata pe familie. Mergem la cimitir doar sa-i salutam pe cei plecati dintre noi si sa le aprindem o lumanare, iar cosul cu merinde il ducem unei familii nevoiase, dupa care ne indreptam spre casa, unde mama a umplut masa cu de toate, caci ii vin vizitatori. Meniul a evoluat si el, imbogatindu-se cu tot felul de salate si deserturi, cu pretul disparitiei izmei in test, caci cine mai sta azi sa incinga cuptorul in care intra lejer un porc intreg doar pentru o paine mititica?!

Vecinele sunt fericite toate, caci le vin acasa copiii si nepotii. Prin unele curti a inceput deja sa se auda muzica...la CD-player de aceasta data si sa se curete gratarele.Micii au reusit si ei sa se integreze in peisaj. Mi-e dor de vechile Rusalii, dar imi sunt dragi si cele din zilele noastre. La timpuri noi, sarbatori noi!
Voi sarbatoriti intr-un mod special anul acesta?
PS: Vin si pozele in curand...mi-am uitat cablul la Bucuresti.