Showing posts with label Austria. Show all posts
Showing posts with label Austria. Show all posts

Friday, August 12, 2011

Viena-Rathaus Film Festival

 Daca ajungeti la Viena pana pe 4 septembrie anul acesta si aveti o seara libera, incercati sa ajungeti in mica piata din fata Primariei, unde se desfasoara Rathaus Film Festival, un festival de film dedicat de fapt muzicii. Aveti ocazia sa urmariti pe un ecran urias muzica clasica interpretata de cele mai faimoase filarmonici ale planetei, opere celebre, balet, teatru, dar si concerte pop sau rock. Accesul este liber. Pentru a prinde un loc pe scaun e indicat sa ajungeti cu 10-15 minute inaintea inceperii. Programul lunii august il gasiti aici, iar pe cel din septembrie aici.

Thursday, August 11, 2011

Sachertorte la Viena

 Dupa plimbarea minunata prin Budapesta la apus si un somn adanc si odihnitor, eu si cele 2 fete cucuiete care m-au insotit in excursia la Praga ne-am facut frumos bagajele si ne-am urcat din nou in masina. Ne-am oprit la Viena, unde am umblat cat ne-au tinut picioarele. Schonbrunn, Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul Leopold, un spectacol de opera proiectat pe fatada primariei, poze in miez de noapte in fata Parlamentului...ce mai tura-vura?! O zi plina si minunata! Voi incerca sa va povestesc pe indelete despre fiecare dintre aceste atractii, dar astazi va voi spune cateva cuvinte despre Sachertorte, probabil cel mai renumit tort din lume.

Thursday, August 4, 2011

O vedere de la Budapesta

Budapesta pe inserat este magica. Astazi este ultima zi din mica mea excursie prin Europa. Maine noapte ma intorc acasa si de poimaine incep sa va povestesc despre rata pe varza de la Budapesta, expozitiile absolut geniale de la Viena, orasele pline de flori din Cehia, intortocheata si uluitoarea Praga, oasele de la Kutna Hora, berea din Brno si surprinzatoarea Bratislava. Pana atunci, fiti cuminti si plimbati-va mult!

Saturday, July 30, 2011

Bucuresti-Praga-Bucuresti pe 4 roti

In timp ce voi cititi acest articol, eu sunt aproape de Arad si ma pregatesc sa trec granita spre Ungaria. Am plecat la drum cu un grup de fete vesele si dornice de explorat o parte din Europa, asa ca in aceasta dupa-amiaza ne oprim la Budapesta. Ne plimbam cu vaporasul pe Dunare la asfintit, mancam gulas si papricas si ne culcam devreme, pentru ca maine luam cu asalt Viena. Urmeaza apoi doua zile in Praga, cu un mic ocol pana la Kutna Hora. La intoarcere vizitam Brno si Bratislava.

Saturday, June 11, 2011

Top 10 destinatii turistice

Din nu stiu ce motiv ciudat, mie imi plac listele si comparatiile. De fiecare data cand ma intorc dintr-o calatorie, imi reorganizez mental topurile: cele mai frumoase destinatii, cele mai interesante muzee, cele mai importante lectii invatate, cele mai bune mancaruri etc. Desigur ca acest proces este unul dinamic si rezultatele variaza simtitor, dar din cand in cand imi place sa-mi pun gandurile pe hartie. Fac asa, un fel de radiografie a trairilor mele dintr-o clipa. Badge si Renu de la Travelbadge provoaca intreaga blogosfera sa faca un top 10 destinatii turistice, miza fiind o ocazie minunata de introspectie si trei premii dragute despre care puteti citi aici.
In ultimul timp, topul meu arata asa:
Locul 1- Londra
Pentru ca este un loc in care nu cred ca un turist se poate plictisi vreo clipa. Si pentru ca este un oras atat de multietnic incat te face sa te simti un cetatean al lumii. Un oras in care poti sa inveti, sa razi,sa descoperi, sa te miri...mai mult si mai usor decat in alte capitale europene. 

Friday, February 11, 2011

In dar de ziua mea

24 de ani. Majoritatea petrecuti in Romania , alaturi de oameni, carti si filme dragi. Mici escapade in Franta, Elvetia, Italia, Estonia, Bulgaria, Turcia, Austria, Germania, Cehia, Spania, Ungaria  si Olanda
Prima aniversare departe de casa si "singura pe lume", tocmai in Norvegia cea friguroasa.
Sper sa gasesc un tort pe care sa montez cele 24 de lumanari, caci vreau sa-mi pun cateva dorinte.

Friday, January 28, 2011

Salzburg, unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei

Din petecele de lume pe care am reusit sa le vad pana acum, Salzburg mi s-a lipit cel mai tare de suflet. Nu stiu daca de vina a fost Spiritul Craciunului sau multitudinea de magazine in care se vindea ciocolata, dar m-am indragostit de Salzburg  si imi doresc cu ardoare sa-l revad.
Sunt sigura ca te vei indragosti si tu daca vei afla cate are de oferit acest fermecator oras austriac, strabatut de raul Salzach si strajuit de Alpi.

Tuesday, January 18, 2011

Camino de Santiago-Memorii din pelerinaj

Saint Jean Pied de Port, Aquitania
Sambata am mers in vizita la Muzeul de Istorie din Bucuresti, pentru a vedea fotografiile lui Manuel Valcarcel, reunite in expozitia Memorii din pelerinaj-Camino de Santiago, cel mai important Itinerariu Cultural European.
Drumul spre Santiago de Compostela este o cale de pelerinaj cu o traditie de 1000 de ani, ce 
traverseaza Spania de la Est la Vest, de la Pirinei pana la Oceanul Atlantic.
Anual ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini si aproape 3 milioane de turisti.  Numarul de pelerini care il strabat este in continua crestere, iar din 1993 este acreditat pe lista mostenirilor culturale UNESCO. Nu puteam rata o expozitie care dezvaluie o parte din misterul acestui drum incarcat de simboluri. Dupa 30 de minute de plimbare printre fotografii, m-am hotarat sa trec Camino pe lista de lucruri de facut in viata aceasta.
Pe tine te tenteaza? Mai jos gasesti cateva fotografii care sa te convinga.

Monday, January 10, 2011

Kitzbuhel, paradisul sporturilor de iarna

Daca as putea petrece iarna oriunde in lume, as alege fara sa clipesc Kitzbuhel, in Austria. Aici s-a "inventat" schiatul, aici are loc competitia Hahnenkamm a Cupei Mondiale de iarna si tot aici se desfasoara inca din 1895 diverse concursuri de schi. Avand peste 170 km de partii, o multime de instalatii pe cablu si zapada pufoasa toata iarna, e lesne de inteles de ce atrage in fiecare an cei mai buni schiori din lume, dar si vedete din lumea filmului si a muzicii, venite sa testeze hoteluri luxoase si sa incinga petrecerile apres-ski.

Wednesday, December 29, 2010

Retrospectiva 2010-partea a 4-a

Va amintiti de articolul despre Parcul Asterix? Cred ca ar fi destinatia ideala pentru un pici iarna aceasta.
La Copenhaga e foarte frig acum, dar daca sunteti curajosi puteti sa mergeti pentru cateva zile. Daca tot va apropiati de Polul Nord, poate nu ar fi o idee rea sa cititi aceste doua carti...racoritoare.
Nu va place frigul? Ce spuneti de paradisul din Goa? Sau de o vizita in Efes?

Tuesday, December 28, 2010

Retrospectiva 2010-partea a 3-a

Ce repede trece timpul...Au trecut si primele luni de Pin Travel, cu articole care mai de care mai  tentante, despre luxosul Verdura Resort din Sicilia, pitorescul Durnstein din Austria sau dragul meu sat pescaresc Dunavatu de Jos. V-am povestit apoi despre Iasi-ul in luna lui mai , Tallinn, capitala rece si fermecatoare a Estoniei , Aventura Parc, un loc magic pentru pitici, Alpenzoo si calatorii eco.

Sunday, December 26, 2010

Retrospectiva 2010-partea 1

2010 mi-a adus multe bucurii si a fost un an in care am crescut foarte mult ca om, am invatat si am gresit. Am ras mai mult decat am plans. Am privit spre trecut cu intelegere si spre viitor cu speranta.
2010 a fost si anul in care m-am hotarat sa pornesc Pin Travel. Un proiect de suflet si un exercitiu de determinare. Calatoriile ocupa locul 2 in inima mea dupa Medicina. Din fericire, aceste doua mari pasiuni nu se exclud reciproc, desi uneori simt ca o nedreptatesc pe una acordandu-i prea mult timp si energie celeilalte.

Friday, December 24, 2010

Unde as vrea sa fiu in Ajun...

Imi amintesc cu drag un Ajun petrecut la Abatia MelkDaca aveti drum prin Austria, nu ratati o mica oprire la aceasta faimoasa abatie.
Din Viena ajungeti repede si simplu pe autostrada A1, dar daca aveti ceva timp la dispozitie nu ezitati sa mergeti pe langa Dunare pe Route 3, pentru niste peisaje care va vor taia cu siguranta rasuflarea.
Din Viena se organizeaza pe timp de vara si croaziere pana la Melk, pentru cei care nu au rau de apa .

Thursday, December 23, 2010

10 destinatii europene pentru iarna aceasta

Daca vreti sa colindati Europa iarna aceasta si nu stiti de unde sa incepeti, iata o lista de 10 destinatii care isi sporesc farmecul sub un strat gros de omat.
1. St Gallen, Elvetia
V-am mai povestit aici despre acest mic si cochet oras elvetian, dar va indemn sa nu ma credeti pe cuvant si sa mergeti sa vedeti cu ochii vostri frumusetea acestui loc.

Wednesday, December 22, 2010

Peripetii de Revelion la Viena-un articol scris de Codman

Probabil vi-l amintiti pe Codman. Ne-a povestit despre aventurile sale in Praga si a impartasit cu noi lista sa de "10 locuri de nota 10". Acum ne propune o povestire efervescenta ca o sampanie buna, in amintirea unui Revelion petrecut la Viena.
“Dumi, mai e un kilometru. Tine-o tot asa ca ajungem departe, mai departe decat am fost vreodata pana acum.”
Mihai zis Dumi e personaj de baza in povestea asta. E om bun, prieten de-al meu. Intamplarea face sa strabatem impreuna drumul de la Bucuresti la Viena intr-o incercare a rupe monotonia unei zile plictisitoare de decembrie. Cand totul e previzibil si se desfasoara conform planului apare si dorinta de a experimenta, de a descoperi si a te redescoperi jucandu-te; homo ludicus.

Tuesday, December 21, 2010

Iarna aceasta nu ratati Alpenzoo!

Daca mergeti la Innsbruck in aceasta iarna nu puteti rata o vizita la Alpenzoo.
De ce nu? Pentru ca veti putea intalni o multime de exemplare ale faunei Alpilor intr-un mediu similar cu habitatul lor natural. Detalii gasiti aici , iar mai jos aveti cateva fotografii facute de mine. Salutati-l , va rog, pe castorul isteric din partea mea. :)

Friday, December 3, 2010

3 propuneri inedite pentru cei care merg la Viena iarna aceasta

Saptamanile de dinaintea Craciunului aduc in Viena romanticele Piete de Craciun si farmecul Adventului. Parfumul de vin fiert cu scortisoara se simte pana dupa Revelion, capitala Austriei mentinand un aer festiv pe toata durata iernii. Viena e unul dintre cele mai potrivite orase pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Muzeele impunatoare, zecile de tarabe cu ornamente de brad, colindele ce rasuna la fiecare colt de strada transforma orasul intr-o lume de poveste, in care povestile cu Mos Craciun par atat de adevarate....
Dar ce ofera Viena unui Grinch care vrea sa descopere si altceva decat eleganta unui oras imperial si spiritul pur al sarbatorilor?
Multe, chiar foarte multe!
Pentru admiratorii lui Michelangelo Buonarroti,  expozitia "Michelangelo. The Drawing of a Genius" va fi un adevarat regal vizual. Vor fi prezentate publicului 120 dintre cele mai valoroase desene ale artistului.

Friday, November 12, 2010

De ce imi place Innsbruck?

Cum as putea sa nu iubesc un oras de munte in care se gasesc un magazin de 3 etaje plin cu bijuterii confectionate din niste cristale renumite, cateva cofetarii pline de minunatii gustoase, unele dintre cele mai bune partii de schi din lume si un centru istoric in care cladirile in stil gotic, baroc si renascentist se impletesc armonios cu arhitectura contemporana?
Am descoperit Innsbruck-ul (al carui nume inseamna podul de peste Inn, apa ce serpuieste in zona) de Craciun si m-am indragostit la prima vedere.

Monday, November 1, 2010

10 locuri de nota 10, un articol semnat de Ioana Liliana Gheorghe

Continuam sirul articolelor "10 locuri de nota 10" cu lista stilatei Ioana Liliana Gheorghe, o minune de fata care ne impartaseste pe Fashezine viziunea sa legata de moda si stil. De cand i-am descoperit blogul, am fost uluita de modul sau extrem de personal de a percepe estetica a tot ceea ce o inconjoara. Sunteti curiosi care sunt locurile care au fermecat o persoana atat de sensibila la frumos?
Iata-le... 

Sunday, October 31, 2010

Vrei rasfat pentru concediul de iarna? Verifica AQUA DOME


Cum Austria este destinatia ideala pentru excursiile de iarna, unul din colegii de serviciu si-a ales ca destinatie AQUA DOME.

Transport: Aqua Dome e relativ aproape de Innsbruck. Puteti ajunge fie cu masina, fie cu trenul pana la Ötztal Bahnhof sau Innsbruck, dupa care luati autobuzul pana la Längenfeld, fie cu avionul pana la Innsbruck, Salzburg or Munich Airport.
Cazare: la hotelul Aqua Dome, hotel de 4 stele.