Thursday, March 3, 2011

Cea de-a doua zi in Oslo

Dupa o prima zi alerta, cu plimbari prin port si muzee, a urmat una si mai agitata, in care am strabatut capitala Norvegiei in lung si in lat, in incercarea de a vedea cateva dintre simbolurile orasului. 
Am inceput cu Munch-Museet, muzeul dedicat lui Edvard Munch, pionier al artei moderne si precursor al expresionismului, cunoscut in toata lumea pentru "Tipatul", un tablou in care ne este trasmisa durerea intregii lumi, prin fata contorsionata si descompusa in tuse galben-cadaverice a unui personaj ce poate fi oricare dintre noi.


Aici se gasesc tablouri semnate de pictor (printre care si o varianta a "Tipatului"), scrisori, gravuri, cateva obiecte personale si expozitii temporare pe diverse teme. Daca va plac creatiile sale, merita sa veniti pana la muzeu. Daca doriti doar sa admirati cele mai cunoscute capodopere, o puteti face la Galeria Nationala
Pana ajungeti la Oslo insa, aici gasiti o galerie virtuala cu lucrarile artistului. Preferata mea e "Madonna", pe care o puteti vedea in prima fotografie.

Am continuat ziua tot intr-o nota artistica, printr-o vizita la Opera din Oslo, despre care v-am povestit deja si va recomand sa nu o ratati. 

Apoi a sosit momentul pentru ceva activitati sportive, cu un drum pana la Holmenkollen, locul unde se afla in acest moment cea mai moderna trambulina de schi din lume. Langa baza sportiva se afla un restaurant foarte frumos, cu mancaruri delicioase, asa ca am poposit aici pentru pranz. Desi preturile au fost ceva mai ridicate decat as plati in mod obisnuit pentru o masa, decorul fermecator (candelabre din coarne de ren, blanuri de urs, mobilier simplu din lemn), privelistea care iti taie respiratia si servirea ireprosabila m-au facut sa simt ca oamenii isi merita banii.

Cu burta plina, am mers in VigelandPark, parcul in interiorul caruia sunt expuse in aer liber sculpturile lui Gustav Vigeland, un artist care a reusit sa exprime atatea emotii doar prin piatra si metal. E un loc emotionant, iubit deopotriva de localnici si de turisti, mai ales de catre iubitorii de fotografie, care gasesc aici o multime de cadre interesante. Desi eu sunt doar un amator, v-am pregatit o mica selectie de fotografii surprinse in lumea magica a lui Vigeland, al carei mister pare amplificat de stratul stralucitor de omat. Putintica rabdare! :)

In cursul serii am participat la un alt tur Winter Walks, intitulat "Oslo in the art of painting and writing", care a inceput la Galeria Nationala. Nu am avut voie sa fac poze in interior, dar sa va sfatuiesc sa cautati lucrarile semnate de Johan Christian Dahl, Thomas Fearnley, Hans Gude si Johan Fredrik Eckersberg, 4 peisagisti norvegieni care m-au facut sa le iubesc si mai mult tara.  

Am pornit apoi pe strazile intunecate ale orasului, pe urmele celor mai cunoscuti 3 autori norvegieni: Hamsun, Bjornson si Ibsen, dar am aflat cate ceva si despre alte prezente artistice care au marcat istoria sau aspectul orasului.


In imaginea de mai sus, de exemplu, puteti vedea o gravura facuta dupa o schita a lui Picasso. Artistul a fost de acord cu preluarea ideii sale si si-a incurajat un discipol sa accepte sansa de a realiza el gravura.

Turul s-a incheiat la Icebar Oslo, un bar costruit din cea mai pura gheata, adusa tocmai din raul Torne din Suedia. In fiecare an barul are alta tema. In 2011 se numeste "Northernmost Attitute" si e inspirata de muzica rock&roll. Interiorul este mentinut la -5 grade si la intrare esti ajutat sa te infofolesti intr-o pelerina captusita cu blanita, menita sa-ti tina de cald si sa protejeze gheata de abraziuni.
Bauturile sunt servite in pahare de gheata si la plecare treci printr-un magazin de suveniruri, din care iti poti alege o caciula calduroasa sau o cana cu sigla Icebar Oslo.

Dupa o zi intreaga petrecuta mai mult pe afara, nu prea aveam chef de bauturi cu gheata, asa ca m-am retras spre hotelul meu in care ma astepta un ceai cald, nu inainte de memora citatul de mai jos:
"Faith makes things possible, not easy", nu-i asa?

18 comments:

  1. Astepram deja ceva despre Munch si Vigeland. Interesanta excursia pe urmele scriitorilor norvegieni. Intr-o vreme am citit cam tot ce a aparut la noi de Knut Hamsun...iar Ibsen e unul dintre dramaturigii pe care ii apreciez.

    Tu ce ai ales, cana sau caciula?

    ReplyDelete
  2. Aww, this is beautiful !!
    I love it !! ♥
    xx

    Henar
    ...OH MY VOGUE!

    ReplyDelete
  3. Traveling Hawk, mie imi plac foarte mult scriitorii nordici si m-am bucurat sa pot participa la acest tur. Acum sunt indragostita de cartile politiste semnate de Anne Holt si Kjell Dahl, din pacate nu s-au tradus toate in engleza...de romana nu mai vorbesc.
    Nu mi-am luat nimic de la Icebar, dar in magazinul de suveniruri din cadrul complexului Holmenkollen mi-am ales o caciula tare draguta, cu doi ciucuri in varf. :)

    ReplyDelete
  4. Eu astept pozele :)
    Am si eu o intrebare, daca ai tinut un pahar de gheata in mana, care e senzatia????

    ReplyDelete
  5. Alicee, eu n-am tinut ca n-am baut nimic, dar domnii care si-au luat cate o votca tineau paharul cu manusi (sunt atasate la pelerina), asa ca nu cred ca au simtit vreo senzatie deosebita. :)

    ReplyDelete
  6. Fain la barul de gheata! Poate parea chiar cald la temperaturile de -10 grade sau mai jos de-afara :)))

    ReplyDelete
  7. Alina, chiar asa a fost. :)
    Noi am intrat in bar dupa o ora si jumatate petrecuta afara, la -15 grade.

    ReplyDelete